Veronica Alexe

Veronica Alexe si-a petrecut copilaria in lumea sportivilor de performanta, in antrenamente si cantonamente, care faceau parte din viata de zi cu zi a familiei sale – formate din sportivi si profesori. De aceea, primul sau pas in cariera a dus-o catre o profesie in relatii economice internationale.

Incercand sa stea departe de viata de sportiv sau de profesor, a absolvit facultatea la Academia de Studii Economice Bucuresti, obtinand si un master in marketing. Viata insa avea alte planuri pentru Veronica. Dupa ce a construit un business de design interior, specializare in corpuri de iluminat, a ales ca, alaturi de partenerul de viata, Richmond Bachia, sa infiinteze, in 2009, Scoala Fitness Scandinavia.

Pasiunea pentru sport si sanatate au facut-o sa urmeze cursurile de instructor de fitness, antrenament functional, BOSU, SFT si YOGA.

Veronica se considera un etern invatacel, iar una din pasiunile ei cele mai mari este sa studieze, drept pentru care cu fiecare ocazie participa la workshop-uri, cursuri si seminare.Veronica este profesor YogaAlliance 200h, a finalizat cursul Indian Yoga Academy, cu Beko Kaygee din UK, si a participat la foarte multe workshop-uri si evenimente YOGA, din Romania si din afara tarii.

Clasele Veronicai Alexe sunt o combinatie de tehnici de respiratie, meditatie ghidata, posturi de yoga si relaxare.